Ce inseamna slabire sanatoasa?
- Slabirea sanatoasa, este un proces pe termen lung. Sub nici o forma rezultate exceptionale nu se pot obtine peste noapte, intr-o saptamana sau o luna. Metodele de slabire rapida sunt fara exceptie total nesanatoase pentru organism. Acest subiect l-am dezbatut pe larg in articolul „DE CE METODELE DE SLABIRE RAPIDA SUNT TOTAL CONTRAINDICATE” pe care, daca nu l-ati citit inca, va invit sa-l cititi acum pentru a intelege mai bine cum stau lucrurile.
- Slabirea sanatoasa presupune ca pe langa pierderea kilogramelor in plus, sa ne imbunatatim vizibil starea de sanatate, nu doar aspectul fizic.
- Slabirea sanatoasa inseamna sa scapam de cat mai multe kilograme de grasime din totalul kilogramelor pierdute. Astfel, trebuie avut mare grija sa ne mentinem masa musculara care poate fi serios pusa in pericol intr-o cura de slabire agresiva.
- Slabirea sanatoasa inseamna ca in momentul in care tragi linie ultimul lucru care trebuie sa conteze pentru tine este numarul kilogramelor de pe cantar. Cantarul iti ofera niste cifre fara absolut nici o valoare. Nu conteaza cate kilograme ai slabit, ci cum arati in oglinda dezgolit de haine. Daca ai pielea lasata si carnea flasca fara pic de tonus nu ai facut nimic, ci din contra, te-ai dus cativa pasi seriosi inapoi fata de locul unde te aflai initial, in drumul tau catre obtinerea unui fizic atragator. Asta pentru ca in goana dupa kilograme ai pierdut mult din masa musculara pe care cu greu vei mai reusi sa o aduci inapoi.
- Slabire sanatoasa inseamna ca dupa ce ai ajuns unde ti-ai propus sa continui din toata inima stilul de viata sanatos adoptat, pentru tot restul vietii, fara sa fii nici un moment tentat sa revii la vechile greseli. Asadar, slabirea sanatoasa se suprapune cu un stil de viata sanatos si nu este o dieta pe care sa o tii o luna de zile, ci noul tau mod de viata.
Dupa ce am stabilit exact ce reprezinta sintagma „slabire sanatoasa” putem merge mai departe cu elucidarea misterului, cum sa slabesti fara efort si sa mai fie si sanatos pe deasupra?
Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuiesc intelese cateva notiuni ce tin mai mult de medicina, dar pe care doctorii nu se inghesuie sa le prezinte ori din rea vointa, ori din ignoranta, ori din prostie.
Voi vorbi despre INSULINA si nu ma refer la insulina administrata diabeticilor, ci de hormonul insulina secretat de catre pancreas, cel mai puternic hormon din corp. Rolul insulinei este de a scadea nivelul zaharului din sange, nivel care daca este prea ridicat poate duce chiar la deces. Diabetul este boala cea mai raspandita a societatii moderne, ale carei cauze tin strict de alimentatie. Inaintea declansarii diabetului se produce asa numita rezistenta la insulina. Asta inseamna ca pancreasul este nevoit sa secrete din ce in ce mai multa insulina pentru a scoate zaharul din sange, ceea ce in timp duce la epuizarea acestuia si instalarea diabetului de tip 2. Ca un fapt divers, majoritatea absoluta a persoanelor supraponderale sufera de rezistenta la insulina, pancreasul lor luptand din greu sa tina zaharul din sange sub control.
Va intrebati probabil acum, ce legatura este intre insulina, diabet si secretul slabirii sanatoase? Pai este o foarte mare legatura, de altfel secretul este exact acest hormon numit insulina. Putina lume cunoaste faptul ca principalul efect secundar al insulinei este acela de modificare a metabolismului. In momentul in care este prezenta in organism in cantitati mari, insulina favorizeaza cel mai mult asimilatia sub forma de strat adipos a alimentelor ingerate netinand cont de surse. Deci, trebuie sa avem grija sa nu declansam o secretie de insulina abundenta din partea pancreasului. Acest lucru se poate realiza foarte simplu si de aceea nu necesita mare efort, trebuie doar sa evitam alimentele cu indice glicemic ridicat. Acestea sunt cele care determina o absorbtie foarte rapida a zaharului in sange si o secretie mare de insulina.
Al doilea efect secundar al insulinei este ca aceasta nu-si opreste actiunea decat in momentul in care zaharul din sange scade si mai mult decat limita normala. Toata lumea cunoaste starea aceea specifica in care dupa ce mananci o cantitate mai mare de dulciuri intri rapid intr-o stare de moleseala si simti nevoia sa mananci in continuare alte dulciuri. Acea moleseala este determinata de nivelul prea scazut de zahar in sange cauzat de actiunea insulinei. Se mai numeste si efect de roller coaster atunci cand intri in aceasta spirala din care nu mai poti iesi si tot timpul simti pofta de dulce, alternand rapid perioadele de energie cu cele de moleseala. Cei care sunt dependenti de zahar se plang ca le cere corpul si nu se pot abtine. Solutia in acest caz este sa lupti un pic cu tine insusi si sa treci de perioada de „sevraj” de maxim 3 saptamani in care te incearca niste pofte groaznice si sa nu pui gura deloc pe nimic dulce. Dupa aceasta perioada organismul se linisteste brusc si efectiv nu mai simti nici o dorinta sa pui ceva dulce in gura, deci practic nu vei mai face nici un efort sa te abtii pentru ca nu iti vei dori sa mananci asa ceva. Daca nu respecti aceasta perioada de detoxifiere nu vei reusi niciodata sa scapi de tentatie si mereu te va chinui pofta careia mereu ii vei cadea victima. O data scapat din „caruselul groazei” vei observa ca ti se va modifica si gustul si vei deveni mult mai receptiv la dulce, astfel ca alimente care inainte ti se pareau fara gust acum le vei percepe altfel, alimentele dulci se vor simti foarte dulci, iar cele care inainte le mancai pe nerasuflate imbibate de zahar si margarina acum vor parea gretos de dulci de la prima inghititura.
ATENTIE! Alimentele cu indice glicemic foarte mare nu sunt doar zaharurile simple, ci si fainoasele, in special produsele din grau de orice fel, inclusiv graul integral. Daca va spun ca painea din grau integral are un indice glicemic mai mare decat zaharul rafinat probabil ma veti crede nebun, dar asta este adevarul gol golut.
In concluzie, excludeti toate fainoasele si zaharurile simple si nu veti mai depune nici un gram de grasime pentru ca nu veti mai avea nevoie sa secretati insulina. Aceste alimente se pot inlocui foarte usor cu carbohidratii complecsi precum orez integral, pseudo cerealele (hrisca, mei, amaranth, quinoa),legume de toate tipurile, salate, mazare, fasole, linte, naut, porumb, varza, chiar si cartofi cu moderatie. In rest baza calorica alimentara trebuie sa se axeze pe grasimi sanatoase si proteine atat vegetale, dar si animale.